Eu sunt Diana

Eu sunt Diana

...și sunt “art addicted”. Trăiesc pentru creație și mă arăt cel mai bine prin ea. Aici e lumea mea inspirațională, pasională și pătimașă. Te primesc cu bucurie pe tine, vizitatorule prieten, în inima mea creativă. Aici vei găsi când pasiuni explozive sau întunecate, precum un vulcan surprinzător, când emoții calde și line, precum apa liniștită a lacului luminat de Lună. 

Arta se naște din bucurie sau durere. Din prea-plinul frumos pe care vrei să-l arăți lumii sau din întunericul pe care nu-l mai poți duce singur. În orice situație, însă, arta apare din suflete sensibile și pline de iubire. Multă iubire. 

Am început să pictez când eram foarte mică, pe ascuns și doar pentru mine, ca o modalitate de a exprima tot ce nu puteam spune prin cuvinte. Astăzi încă învăț cuvintele potrivite și deseori îmi iese cu mai mare ușurință un tablou, un album, un jurnal. 

Lectura și pictura m-au întovărășit ani mulți și lungi ca fiind singurele lumi în care mă simțeam liberă. Mă puteam pierde, rătăci și colinda pe cărările lor zile și nopți fără să-mi doresc să revin la realitatea ce mă condamna la tăcere. Într-o dimensiune în care totul îți e interzis cauți o alta, chiar fără sa realizezi asta, una în care să poți trăi. 

 

Sunt o construcție de cicatrici care sângerează adesea. Sunt zbucium, sunt furie, sunt durere. Dacă încerci să-mi așezi un șablon după gât, ori mă strânge, ori îmi e prea larg. Celor care reușesc să vadă, între toate cele de mai sus, lumina, inima și pasiunea - căci și asta sunt, le mulțumesc cu emoție. Nu cred să fie o treabă ușoară. 

Astfel, aici vom călători împreună aventuros. Îți voi vorbi despre artă cu iubire. Pentru că arta este iubire. Pasiune. Senzație. Art is a feeling.

Back to blog